Costel Pantilimon, noul oficial al bănățenilor, a anunțat că Poli Timișoara va face totul pentru a o încurca pe Dinamo în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 2.
Poli Timișoara, adversara lui Dinamo de duminică, l-a instalat recent pe Costel Pantilimon în funcția de manager general. Fostul internațional român este conștient că situația de la penultima clasată nu este deloc roz, dar îi asigură pe suporteri că va face tot posibilul pentru a evita retrogradarea în Liga 3. Primul pas pe care ar putea să îl facă gruparea de pe Bega în această direcție este un rezultat pozitiv duminică, în fața rivalei Dinamo.
Echipa din Șos. Ștefan cel Mare este în fața partidei care va hotărî dacă în ultima parte a sezonului se va lupta pentru promovare sau în play-out. Meciul dintre Dinamo și Poli Timișoara se va disputa duminică, de la ora 13:00, în fața unor tribune arhipline.
„Încercăm să facem tot posibilul să rămânem în Liga 2, dar asta nu înseamnă că nu știam situația dificilă în care ne găsim. Șanse sunt în continuare, șanse au fost și în momentul în care am venit noi, am transmis și staff-ului și jucătorilor că avem încredere în ei că pot face o muncă bună. Deocamdată, primele două rezultate nu au fost cele pe care le-am așteptat și le-am dorit.
Acum, urmează un meci destul de important pentru noi, din toate punctele de vedere, cât și pentru suporteri, un meci cu Dinamo, din care sperăm să scoatem maximum și jucătorii să aibă încredere pentru ceea ce urmează în continuare”, a declarat Costel Pantilimon, pentru Sport.ro.
La Timișoara echipa merge foarte rău în campionat, însă oficialii clubului speră că în curând vor reuși să demareze proiectul unui nou stadion pe Bega.
Managerul general Costel Pantilimon este convins că lucrurile vor arăta cu totul altfel la gruparea alb-violetă după ridicarea unei arene moderne.
„Am discutat inclusiv proiectul unui stadion, avem și zilele următoare discuții cu oameni de la Consiliul Județean, de la primărie. Discuțiile le purtăm, toată lumea își dorește. Sperăm ca ei să concretizeze cât mai repede această situație și să vedem că, ușor, ușor, se pun cărămizile unui stadion.
Timișoara are nevoie de infrastructură, în primul rând să se înceapă cu un stadion, unde oamenii, în număr foarte mare, își doresc să vină la fotbal și să susțină echipa Poli”, a mai spus Costel Pantilimon, potrivit Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER